Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Sorin m-a sunat în aceeași seară.
— Era nevoie s-o dai afară pe mama?
— Era nevoie s-o trimiți să negocieze banii Denisei?
A tăcut.
— Luna asta sunt într-o situație mai complicată.
— Atunci trebuia să-mi spui tu.
— Ți-a explicat mama.
— Da. Mi-a explicat inclusiv de haina Marei.
— Ioana…
— Când plătești?
Tonul lui s-a schimbat.
— Nu poți să vorbești cu mine doar despre bani.
— Când este vorba despre banii pentru copilul nostru, exact despre asta vorbesc.
Mi-a spus că exagerez.
Că Denisa nu ducea lipsă de nimic la mine.
Că el avea și alte obligații.
Apoi a spus ceva care mi-a arătat că discuția de la ușă nu fusese doar ideea Monicăi.
— Dacă ai fi puțin mai flexibilă, n-ar trebui să complicăm lucrurile.
— Ce înseamnă flexibilă?
— Să mă lași câteva luni.
— Nu.
Sorin chiar n-a plătit.
Nici luna aceea, nici la termenul următor.
Atunci n-am mai negociat.
Am cerut ajutor juridic și am început demersurile pentru recuperarea sumelor datorate Denisei.
Când a aflat, Sorin a devenit furios.
— Chiar vrei să faci asta tatălui copilului tău?
— Nu. Tatăl copilului meu a ales să facă asta când a decis că plata pentru fiica lui este opțională.
Monica a mai încercat o dată.
Mi-a spus că îl pun într-o situație grea.
I-am răspuns:
— Și Denisa ce situație trebuie să accepte ca să-i fie lui ușor?
N-a avut răspuns.
Sorin a încercat apoi să susțină că veniturile lui nu mai erau aceleași și că nu putea plăti cât înainte.
Problema era că restanțele existau și obligația față de Denisa nu dispăruse doar pentru că el își reorganizase viața.
Demersurile au continuat.
Nu s-a întâmplat nimic spectaculos peste noapte.
Dar nici eu nu m-am oprit.
Restanțele au început să fie recuperate, iar Sorin a înțeles că nu putea decide singur în ce luni fiica lui merita sau nu banii care îi reveneau.
M-a acuzat că îi distrug viața.
Mara m-a blocat peste tot, deși nu vorbisem niciodată cu ea.
Monica a încetat să mai vină la ușa mea.
Pentru mine, partea importantă era alta.
Banii pentru Denisa au început să vină regulat.
Relația mea cu Sorin s-a schimbat și ea.
Nu ne-am împăcat.
Nu am devenit prieteni.
Am păstrat discuțiile strict despre Denisa: școală, program, sănătate și cheltuielile ei.
Câteva luni mai târziu, Sorin a venit s-o ia pentru weekend.
Denisa și-a pus ghiozdanul în spate și a coborât.
El a rămas o clipă în fața ușii.
— Ioana.
— Da?
— Banii au intrat?
— Da.
A dat din cap.
Nu și-a cerut scuze.
Nici eu nu aveam nevoie de o scenă în care să o facă.
— Bine, a spus.
Apoi a plecat cu fiica lui.
Din ziua aceea, pensia Denisei n-a mai fost subiect de negociere între noi.