Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 N-am spus nimic despre cameră.
Nu atunci.
Am intrat în dormitor, mi-am lăsat geanta și am deschis aplicația pe telefon.
Am căutat ziua în care fusesem plecată la părinții mei.
Filmarea din hol nu arăta ce făcuseră în aplicația bancară. Dar avea microfon.
Și se auzea suficient.
Radu și Emilia intraseră împreună în apartament.
La un moment dat, Radu îi spusese:
— Ți-am trimis cei 15.000. Verifică dacă au intrat.
Emilia își scosese telefonul.
— Au intrat.
Atât.
Nu exista nicio discuție despre un plan genial, nicio mărturisire despre cum urmau să mă păcălească.
Dar era suficient ca să demonstreze un lucru: amândoi mă mințiseră în față.
M-am întors în bucătărie.
— Emilia, mai spuneți o dată că Radu nu v-a transferat banii.
— Nu mi-a transferat nimic.
Am pus telefonul pe masă și am pornit secvența.
După câteva secunde, Emilia s-a uitat la Radu.
Radu s-a uitat la mine.
— Asta nu dovedește ce crezi tu, a spus el.
Și exact atunci conflictul s-a schimbat.
Nu și-a cerut scuze.
N-a recunoscut că încercase să mă facă hoață.
În schimb, mi-a spus:
— Oricum urmau să fie și banii mei după nuntă.
— Nu erau.
— Ne căsătorim peste două luni, Diana. Ce facem acum? Împărțim fiecare lingură?
Emilia și-a revenit imediat.
— Radu are dreptate. Într-o familie nu există “al meu” și “al tău”.
— Interesant. Pentru că înainte să vedeți filmarea, cei 15.000 erau atât de “ai voștri”, încât mă acuzați pe mine că i-am furat.
Atunci am cerut banii înapoi.
Emilia a refuzat.
— Nu-i mai am disponibili.
Asta era problema adevărată.
O parte din bani fusese deja folosită pentru un avans la o locuință mică din Ilfov pe care Emilia voia s-o cumpere pe numele ei.
Radu știa.
De aceea încercaseră să mă sperie.
Dacă acceptam acuzația și mai puneam bani în cont ca să “acopăr lipsa”, ei câștigau timp.
— Nunta s-a terminat, i-am spus.
Radu a râs scurt.
— Nu anulezi o nuntă pentru niște bani.
— N-o anulez pentru bani. O anulez pentru că m-ai furat și apoi m-ai acuzat pe mine.
Atunci a început adevărata ceartă.
Radu mi-a spus că locuia acolo de un an și că avea drepturi.
Că investise în relație.
Că nu putea fi dat afară “ca un chiriaș”.
Emilia a spus că, dacă anulez nunta, să nu mă aștept să văd repede banii.
Nu am cedat.
În zilele următoare am anunțat restaurantul și furnizorii.
Am pierdut o parte din avansurile deja achitate.
M-a durut.
Erau bani munciți.
Dar costul unei nunți anulate era mai mic decât costul unei căsnicii cu omul pe care tocmai îl descoperisem.
Pentru cei 15.000 de lei am început formal demersurile de recuperare și am păstrat extrasul, mesajele și înregistrarea.
Când Radu și Emilia au înțeles că nu mă răzgândesc și că disputa nu va dispărea dacă mă intimidează, au returnat suma în două tranșe.
Nu din rușine.
Pentru că alternativa devenise mai costisitoare pentru ei.
Radu și-a strâns lucrurile și a plecat din apartamentul meu.
A încercat de câteva ori să mă convingă că totul fusese “o prostie făcută sub presiune”.
Nu m-am întors.
Nunta a rămas anulată.
Am recuperat cei 15.000 de lei, dar am pierdut o parte din avansurile plătite pentru eveniment.
Relația cu Radu s-a încheiat definitiv.
Iar locuința pe care el și mama lui încercaseră s-o finanțeze cu banii mei n-a mai fost problema mea.