Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Radu s-a uitat la cheia de pe masă.
— Ce vrei să spui?
— Exact ce ai auzit.
Mariana a râs scurt.
— Îl ameninți că îl dai afară din propria casă?
— Nu este propria lui casă.
S-a făcut liniște.
Doina s-a întors spre fiul ei.
— Cum adică?
Radu și-a încleștat maxilarul.
— Elena a cumpărat casa înainte să ne cunoaștem.
Mariana m-a privit de parcă tocmai schimbasem regulile jocului.
— Și îi amintești asta acum? În fața familiei lui?
— Nu i-am amintit lui. V-am amintit dumneavoastră, după cinci zile în care v-ați purtat aici ca și cum eu aș fi angajata casei.
Radu a împins cheia spre mine.
— Nu transforma totul într-o amenințare.
— Atunci spune-le să înceteze.
— Sunt familia mea.
— Și eu ce sunt?
N-a răspuns imediat.
Doina s-a ridicat.
— Nu-l pune să aleagă între soție și familie.
— Nu-l pun să aleagă între oameni. Îl pun să aleagă ce comportament acceptă în casa în care trăiește.
Mariana și-a luat telefonul de pe masă.
— Foarte bine. Plec.
— Este alegerea dumneavoastră.
— Și unde vrei să mă duc duminică dimineața?
Am privit-o.
— Nu știu. Aveți mașină, telefon și bani. Sunteți un adult.
— Radu!
Soțul meu și-a trecut palma peste față.
— Mătușă, hai să nu…
Mariana l-a întrerupt.
— Mă duci la hotel. Și tu plătești.
Radu a rămas surprins.
— De ce să plătesc eu?
— Pentru că soția ta mă dă afară!
Atunci aproape că am râs.
În mai puțin de un minut, femeia care considera firesc ca eu să-i gătesc, să-i spăl vasele și să-i schimb așternuturile considera la fel de firesc ca nepotul ei să-i plătească hotelul.
Radu a încercat din nou:
— Poți rămâne aici. Doar… hai să ne calmăm cu toții.
— Nu — am spus.
S-a întors spre mine.
— Ce înseamnă „nu”?
— Înseamnă că poate rămâne dacă înțelege că este musafir. Își pregătește singură micul dejun, își spală vasele, bate la ușă înainte să intre în biroul meu și nu mai face comentarii despre cum ar trebui să-mi servesc soțul.
Mariana și-a pus mâna pe piept.
— Îmi pui condiții?
— Da.
Doina a intervenit imediat:
— Radu, eu în locul tău n-aș accepta să mi se vorbească așa.
Am întors capul spre ea.
— Doina, exact asta faci de fiecare dată.
— Ce fac?
— Îi spui lui Radu ce ar trebui să accepte de la mine, iar el mă lasă pe mine să suport consecințele ca să nu se certe cu voi.
Radu a ridicat vocea:
— Nu te-am lăsat să suporți nimic!
— Ba da. De cinci zile.
— Pentru niște farfurii?
— Nu.
M-am apropiat de masă.
— Pentru că atunci când mătușa ta mă critică în casa mea, tu taci. Când îmi cere să-i gătesc, îmi spui mie să fac un efort. Când mama ta spune că este datoria mea pentru că sunt femeie, tot eu trebuie să tac ca să fie liniște.
— Și ce vrei să fac? Să-mi dau familia afară?
— Vreau să nu mă mai oferi pe mine drept preț pentru liniștea ta.
Radu n-a mai răspuns.
Mariana a urcat la etaj.
Câteva minute mai târziu am auzit fermoarul valizei.
Doina s-a dus după ea.
Radu a rămas în sufragerie.
— Ai obținut ce voiai — a spus.
M-am uitat la el.
— Dacă asta crezi, atunci n-ai înțeles nimic.
— Mătușa mea pleacă din cauza ta.
— Nu. Pleacă pentru că nu acceptă să stea aici fără să fie servită.
— Puteai să fii mai diplomată.
— Am fost cinci zile.
— Este familie, Elena!
— Și tocmai de aceea tu trebuia să vorbești cu ea, nu eu.
Asta l-a făcut să tacă.
Mariana a coborât cu valiza după aproximativ zece minute.
Doina venea în urma ei.
— Merg la hotel — a anunțat Mariana. — Sper că ești mulțumită.
— Dacă asta preferați în loc să vă spălați singură o farfurie, da.
Radu s-a ridicat.
— Te duc eu.
Mariana i-a întins valiza.
— Și rezervarea?
Radu a privit-o.
— Ți-o faci singură.
Ea a încremenit.
— Poftim?
— Ai telefon. Ai card. Alegi hotelul care îți place și îl plătești.
Doina s-a uitat uluită la el.
— Radu!
— Mamă, ajunge.
A fost prima dată când l-am auzit spunându-i asta.
Mariana și-a tras valiza spre ușă.
— Nu mai calc aici.
Radu a deschis ușa.
— Dacă asta alegi, bine. Dar Elena nu este servitoarea ta și eu n-ar fi trebuit să mă prefac cinci zile că nu văd ce se întâmplă.
Mariana a ieșit fără să răspundă.
Doina a rămas câteva secunde în hol.
— O să regreți că îți îndepărtezi familia pentru o femeie.
Radu a privit-o.
— Elena este familia mea.
Doina a plecat după sora ei și a trântit ușa.
Radu s-a întors în sufragerie.
Cheia era încă pe masă.
A luat-o și a venit spre mine.
Pentru o clipă am crezut că mi-o va întinde.
În schimb, a pus-o înapoi pe suportul din hol.
— Ai avut dreptate în privința unui lucru — a spus.
Am așteptat.
— Te-am lăsat pe tine să gestionezi familia mea pentru că mie mi-a fost mai comod. Dacă spuneai ceva, îți ceream să fii înțelegătoare. Dacă ele spuneau ceva, mă prefăceam că n-am auzit.
— Da.
— Și nu se mai întâmplă.
— Nu vreau promisiunea asta doar pentru că ne-am certat astăzi.
— Atunci nu ți-o promit. O fac.
În următoarele zile, Doina l-a sunat de mai multe ori.
Prima dată i-a cerut să mă convingă să-mi cer scuze Marianei.
Radu a refuzat.
A doua oară i-a spus că eu îl întorc împotriva familiei.
Radu i-a răspuns că problema era între el și rudele lui și că nu mă va mai pune pe mine să le suport comportamentul.
Mariana nu și-a cerut scuze.
Nici eu nu i-am cerut.
Și nu s-a întors în casa noastră.
Relația cu Doina a rămas rece o vreme, iar vizitele s-au rărit.
A existat un cost.
Dar pentru prima dată nu l-am plătit eu singură.
Iar Radu a înțeles că, dacă voia ca mariajul nostru să continue, limitele față de familia lui trebuiau puse de el, nu lăsate în grija mea.
Mariana a ales să nu mai vină.
Doina a continuat să fie supărată.
Radu a rămas.
Dar nu pentru că eu îl rugasem să aleagă între mine și ele.
A rămas acceptând că în casa noastră nu mai exista o regulă pentru bărbați și alta pentru femeia care trebuia să-i servească.
Iar cheia pe care o pusesem în dimineața aceea pe masă s-a întors pe suportul din hol.
De data aceasta, Radu știa exact ce trebuia să respecte ca să o păstreze.