Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Înseamnă că pentru anumite decizii importante au nevoie de votul tău. Iar cu 83%, poziția ta este foarte clară.
Telefonul a început din nou să sune.
De data aceasta era Andrei.
Am respins apelul.
Apoi s-a auzit soneria.
Monica s-a uitat spre mine.
Pe ecranul camerei de la intrare apăruse soțul meu.
Am deschis ușa.
Andrei a intrat grăbit.
Nici măcar nu și-a scos paltonul.
— Ce ai făcut?
M-am uitat la el.
Nu mă întrebase dacă sunt bine.
Nu încercase să-și ceară iertare.
Prima lui întrebare fusese despre companie.
— Am venit la birou cu flori și bilete pentru Paris. Tu ce ai făcut?
— Pot să explic situația cu Bianca.
— Te ascult.
S-a uitat spre Monica și a ezitat.
— De ce este avocatul aici?
— Pentru că soțul meu tocmai și-a anunțat logodna cu altă femeie în fața întregii firme.
— Clara, i-am spus Biancăi că noi urma să divorțăm.
— Mie când aveai de gând să-mi spui?
A tăcut.
— Știe că încă locuim împreună?
— Nu exact.
— Știe că azi trebuia să sărbătorim zece ani de căsnicie?
— Clara…
— Știe cine deține compania?
Atunci expresia lui s-a schimbat.
Monica a observat și ea.
— Ce i-ai spus? am întrebat.
— Nu are legătură cu noi.
— Ce i-ai spus, Andrei?
S-a așezat.
— Că eu conduc compania.
— Nu asta te-am întrebat.
Tăcere.
Monica a închis dosarul.
— I-ați spus doamnei Marinescu faptul că doamna Clara Dumitrescu deține 83% din acțiuni?
Andrei nu răspundea.
— I-ai spus că participația mea este simbolică, nu-i așa?
Și-a trecut mâna peste față.
— Lucrurile sunt mai complicate.
— Nu. Tocmai au devenit foarte simple.
Telefonul lui a sunat.
Bianca.
A respins apelul.
A sunat din nou.
— Răspunde.
— Nu acum.
— Răspunde, Andrei.
A pus telefonul pe difuzor.
Vocea Biancăi s-a auzit imediat:
— Spune-mi că nu este adevărat.
Andrei a închis ochii.
— Bianca…
— Clara deține 83%?
N-a răspuns.
— Mi-ai spus că tu controlezi compania!
M-am uitat la el.
— Și ce altceva i-ai mai promis?
Bianca a răspuns înaintea lui.
— Mi-a promis acțiuni după ce ne căsătorim.
Monica și cu mine ne-am privit.
— Câte? am întrebat.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Destule cât să-mi spună că vom controla compania împreună.
Andrei a închis apelul.
— Urma să rezolv.
— Cum?
— Clara, nu putem discuta așa.
— Trebuia să-mi ceri mie acțiunile pe care i le-ai promis?
— Găseam o soluție.
Am râs.
— Ai cerut o femeie în căsătorie cu o companie care nu era a ta și cu acțiuni pe care nu le aveai.
Andrei s-a ridicat.
— Dacă începi acum să blochezi deciziile companiei, vor avea de suferit sute de angajați.
— Nu voi distruge firma tatălui meu ca să mă răzbun pe tine.
S-a oprit.
— Dar nici nu te voi mai lăsa să te porți ca proprietarul ei.
A doua zi am convocat, prin procedurile prevăzute în actele societății, o ședință extraordinară.
Nu voiam să închid firma și nici să scot sute de milioane din ea.
Participația mea era evaluată la aproximativ 558 de milioane de lei. Era valoarea acțiunilor mele, nu o sumă aflată într-un cont.
Ceea ce aveam însă era controlul votului majoritar.
Și am început să-l folosesc.
Consiliul a dispus verificarea cheltuielilor și a deciziilor luate de conducere în ultima perioadă.
Au apărut repede probleme.
Andrei folosise bani și resurse ale companiei pentru cheltuieli care trebuiau justificate.
Călătorii.
Cadouri.
Mese scumpe.
Inclusiv o parte dintre cheltuielile petrecerii la care își anunțase logodna.
Nu descoperiserăm vreo fraudă de sute de milioane.
Dar era suficient cât să fie suspendat din funcția executivă până la terminarea verificărilor.
Bianca a intrat și ea în ședință.
Nu mai purta inelul.
După întâlnire m-a ajuns pe hol.
— Clara, eu nu știam adevărul despre companie.
— Te cred.
Păru surprinsă.
— Și nici nu știam că voi doi nu erați despărțiți.
Am privit-o.
— Aici nu te cred la fel de ușor.
A tăcut.
— Când m-ai văzut la petrecere cu florile și biletele în mână, ai râs.
Și-a coborât privirea.
— Ai dreptate.
— Andrei te-a mințit. Dar asta nu înseamnă că tot ce ai făcut tu dispare.
Am plecat.
În zilele următoare am depus actele de divorț.
Andrei a venit din nou la mine.
De data aceasta era mult mai liniștit.
— Am pierdut totul.
— Nu.
M-a privit.
— Ai pierdut căsnicia. Ce se întâmplă cu funcția ta se decide după rezultatul verificărilor.
— Pentru mine este același lucru.
— Și tocmai asta a fost problema.
Ani întregi se obișnuise să vorbească despre firma tatălui meu ca despre propria lui companie.
Eu îi permisesem.
Nu pentru că nu știam ce dețineam, ci pentru că avusesem încredere în soțul meu.
Încrederea aceea se terminase.
Verificările s-au încheiat câteva luni mai târziu.
Andrei nu s-a întors în funcția pe care o avusese.
Consiliul a reorganizat conducerea.
Bianca a plecat și ea din companie.
Iar eu am început să particip personal la deciziile importante ale firmei.
Divorțul nostru a continuat separat de tot ceea ce se întâmpla acolo.
Nu m-am întors la Andrei.
Nu am retras cererea.
Nu am transformat compania într-o armă împotriva lui.
Dar nici nu i-am mai permis să se folosească de numele, averea sau acțiunile mele ca să construiască o viață despre care eu trebuia să aflu de la propria lui petrecere de logodnă.
În ziua în care am intrat în acel birou aveam două bilete pentru Paris și douăsprezece trandafiri.
Am plecat fără soț.
Câteva luni mai târziu, aveam încă cele 83% din compania tatălui meu.
Andrei nu mai avea funcția de conducere.
Bianca nu mai făcea parte din companie.
Iar căsnicia noastră se terminase definitiv.