Maria nu a mai ridicat vocea. Nu a aruncat cu nimic. Nu a plâns.
A pus găleata goală pe podea, și-a scos telefonul din buzunar și a făcut, fără grabă, câteva fotografii. Patul răvășit. Cei doi, uzi, împietriți. Jacheta de damă din cuier, care se vedea prin ușa deschisă.
— Ce faci? a bâiguit soțul, Mihai, ștergându-și apa de pe față. Șterge alea imediat.
— Nu — a spus ea liniștită. Astea rămân.
Tânăra a apucat un cearșaf și s-a acoperit, uitându-se când la unul, când la celălalt.
— Cine e? a întrebat ea cu voce tremurândă.
Maria a zâmbit, dar era un zâmbet fără nimic cald în el.
— Sunt femeia care a plătit patul în care stai. Și apartamentul. Și, dacă te uiți bine, până și parfumul acela pe care sigur l-ai găsit pe raftul din baie.
Fata s-a albit.
— Mi-a spus că e divorțat — a șoptit ea. Mi-a spus că locuiește singur aici.
— Nu mă îndoiesc — a răspuns Maria. Îi ies bine minciunile. Am crezut și eu în ele, o lună întreagă, în timp ce îmi spălam mama pe care abia mai putea s-o ridice cineva.
S-a lăsat o tăcere grea. Mihai a deschis gura să spună ceva, dar Maria l-a oprit cu un gest scurt al mâinii.
— Nu. Acum vorbesc eu.
S-a dus la dulap, l-a deschis și a scos, de pe raftul de sus, un dosar de carton. L-a pus pe masa din bucătărie, cu aceeași liniște cu care ar fi pus o farfurie.
— Apartamentul ăsta e pe numele meu. L-am cumpărat cu banii lăsați de tata, cu doi ani înainte să ne căsătorim. Numele tău nu apare nicăieri. Am verificat de curând, ca să fiu sigură.
Mihai a rămas cu gura întredeschisă.
— De curând? Adică… știai?
— O vecină m-a sunat acum trei săptămâni. Mi-a povestit despre pantofii de damă din fața ușii. La început n-am vrut să cred. Apoi am înțeles că trebuia să văd cu ochii mei. Așa că am așteptat ziua potrivită. Și am adus și tortul, ca să fie totul complet.
A scos din sacoșă cutia cu tort și a pus-o pe masă, lângă dosar.
— Tortul tău preferat. Ăsta chiar era un cadou. Din păcate, s-a răcit.
Fata se îmbrăca deja, în grabă, adunându-și lucrurile de pe scaun.
— Eu plec — a spus ea. Nu vreau să am de-a face cu asta.
— Foarte înțelept — a spus Maria, dându-se la o parte din ușă ca s-o lase să treacă. Ai grijă pe cine crezi data viitoare când îți spune că locuiește singur.
Când ușa s-a închis în urma fetei, în apartament au rămas doar ei doi.
Mihai a încercat, atunci, singurul lucru care îi mai rămăsese.
— Maria… îmi pare rău. A fost o prostie. O greșeală. Am fost singur, am fost slab. Tu erai plecată de o lună…
— Eram plecată să-mi îngrijesc mama muribundă — l-a întrerupt ea, fără să ridice tonul. Iar tu erai atât de „singur”, încât ți-ai adus pe altcineva în patul nostru. Nu, Mihai. Nu-ți pare rău că ai făcut-o. Îți pare rău că te-am prins.
A pus pe masă a doua hârtie din dosar. Actele de divorț, deja completate.
— Le-am pregătit acum două săptămâni. Tot ce lipsește e semnătura ta.
— Nu semnez nimic.
— Atunci le depun oricum. Casa e a mea, martori am, iar fotografiile de acum zece minute vorbesc singure. Poți să alegi să pleci cu demnitate sau să pleci făcut de râs. Restul îl hotărăști tu.
Mihai s-a așezat greoi pe marginea patului ud, cu capul în mâini.
Maria n-a mai spus nimic. S-a dus în bucătărie, a pus apă la fiert și și-a făcut un ceai, ca și cum ar fi fost o dimineață oarecare. În timp ce apa fierbea, s-a uitat pe fereastră, la curtea pe care o spălase cu o zi înainte, apa aceea murdară care își găsise, în cele din urmă, cea mai bună întrebuințare.
A doua zi, s-a întors în orașul unde o aștepta mama ei.
— Ai ajuns cu bine, draga mea? a întrebat bătrâna, din pat. Ai apucat să-l vezi pe soțul tău?
Maria a zâmbit și i-a aranjat perna sub cap.
— Da, mamă. L-am văzut exact așa cum era.
Nu i-a spus mai mult. Bătrâna avea nevoie de liniște, nu de povești triste.
Peste câteva luni, divorțul a fost gata. Mihai a plecat cu două valize, exact ca omul care venise cândva în casa aceea. Fata dispăruse de mult din viața lui.
Iar Maria a rămas în apartamentul cumpărat cu banii tatălui ei, cu mama ei aproape, cu liniștea în sfârșit întoarsă acasă.
Aruncase o găleată de apă murdară peste o minciună.
Și, odată cu ea, spălase din viața ei tot ce nu mai merita păstrat.